• Home   /  
  • Archive by category "1"

Diacritice Online Wikipedia Bibliography

Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
  • Calitatea informațiilor sau a exprimării trebuie îmbunătățită. Marcat din aprilie 2013.
  • Trebuie pus(ă) în formatul standard. Marcat din aprilie 2013.
  • Are bibliografia incompletă sau inexistentă. Marcat din aprilie 2013.
  • Conține greșeli de ortografie și/sau de punctuație. Marcat din aprilie 2013.

 Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor.
Acest articol se referă strict la operațiunile militare ale conflictului armat ale Războiului de independență al Statelor Unite ale Americii, numit frecvent și Războiul revoluționar american (1775–1783); pentru implicațiile sociale, politice și economice, incluzând cauzele războiului și consecințele acestuia, vedeți articolul Revoluția americană.
Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii
Parte din

În sens orar din colțul din dreapta sus: Batălia de la Bunker Hill, Moartea lui Montgomery la Quebec, Bătălia de la Cowpens, Bătălia de la St. Vincent
Informații generale
Perioadă1775 – 1783
LocațieEstul Americii de Nord (teritoriul de azi al SUA și Canada), Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, Marea Caraibelor
RezultatTratatul de la Paris (1783)
Casus belliPartida de ceai de la Boston
Taxare fără participare, amenințări de abolire a drepturilor coloniștilor, ideologie republicană.
Modificări teritorialeStatele Unite devin un stat independent. Regatul Unit cedează Florida de Est și Florida de Vest Statelor Unite, MenorcaSpaniei și TobagoFranței
Beligeranți
Revoluționarii americani,
Regatul Franței,
Republica Olandeză,
Regatul Spaniei,
Nativi americani
Mysore (1779–84)
Vermont (1777–83)
Oneida
Tuscarora
Watauga Association
Catawba
Lenape
Regatul Marii Britanii,
Mercenari germani,
Loialiști,
Nativi americani Onondaga,
Mohawk,
Cayuga,
Seneca,
Cherokee
Conducători
George Washington,
Nathanael Greene,
Horatio Gates,
Richard Montgomery†,
Daniel Morgan,
Henry Knox,
Benedict Arnold (Defected),
Friedrich Wilhelm von Steuben,
Marquis de La Fayette,
Comte de Rochambeau,
Comte de Grasse ,
Duc de Crillon,
Bailli de Suffren,
Bernardo de Gálvez,
Luis de Córdova,
Juan de Lángara,
Hyder Ali,
Tipu Sultan
George al III-lea al Regatului Unit
Lord North
Sir William Howe
Thomas Gage
Sir Henry Clinton
Lord Cornwallis (POW)
Sir Guy Carleton
John Burgoyne(POW)
George Eliott
Benedict Arnold
George Rodney
Richard Howe
Sir Hector Munro
Wilhelm von Knyphausen
Joseph Brant
Efective
35.000 soldați ai Armatei Continentale
44.500 ai Miliției
12.000 francezi și spanioli
5.000 din Flotul Continental
5.000 negri
53 de nave
60 000 de soldati francezi si spanioli in Europa
56.000 soldați britanici
50.000 loialiști
30.000 soldați hessieni
13.000 amerindieni
80 nave ale Marinei Regale (171.000 marinari)
Pierderi
americani: 25,000 americani morti
8,000 in batalii
17,000 din alte cauze (epidemii)
Aliati: 6,000± francezi si spanioli (in Europa)
2,000 francezi (in America)
Total : 50 000
20.000 englezi morți și pierduți
19.740 marinari morți
7.500 germani morți
42.000 marinari dezertați
Modifică date / text 

Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii (1775 – 1783), cunoscut în literatura de specialitate de limbă engleză din Statele Unite ca Războiul revoluționar american (conform denumirii originare, [The] American Revolutionary War), sau Războiul de independență american (conform denominării originale, American War of Independence),[1] a fost un război care a durat între 1775 și 1783 și care s-a desfășurat în părțile estică și nord-estică ale teritoriului de azi al Statelor Unite, respectiv în sud-estul Canadei de azi, fiind purtat între Regatul Marii Britanii și revoluționarii celor treisprezece coloniibritanice din America de Nord, care au declarat independența acestora formând entitatea statală numită Statele Unite ale Americii în 1776.

Anterior declanșării războiului propriu-zis, cele 13 colonii au declarat oficialii monarhului britanic personae non grata, au format Cel de-al Doilea Congres Continental (conform originarului, Second Continental Congress), au format o armată, Continental Army, un "embrion" de marină, Continental Navy, și, apoi, la 4 iulie1776, au declarat independența celor 13 foste colonii britanice din America de Nord. Războiul de independență a fost culminarea mișcării de emancipare politică a coloniștilor, Revoluția Americană, prin care puterea britanică a fost răsturnată. După circa trei ani de la începutul confictelor armate propriu-zise, în 1778, puteri europene majore se alăturaseră coloniștilor împotriva britanicilor, înclinând ulterior decisiv balanța în favoarea americanilor. Diferite triburi de nativi americani au luptat de ambele părți.

În timpul primei părți a războiului, datorită superiorității navale a Marii Britanii, orașele și zonele de coastă s-au aflat sub controlul, respectiv sub ocupația britanicilor. Totuși, zonele de interior ale coloniilor, unde trăiau circa 90 % din coloniștii americani, nu se aflau deloc sub control britanic.

După victoria trupelor americane de la Saratoga din 1777, Franța, având ca națiuni aliate Republica olandeză și Spania, a intrat în război de partea americanilor. Intrarea Franței în război s-a dovedit a fi în timp decisivă pentru soarta acestuia întrucât după victoria sa navală de la Chesapeake împotriva flotei britanice a urmat capitularea armatei britanice de la Yorktown din 1781.

Încheierea efectivă a războiului de independență al Statelor Unite, deși după victoria americană de la Yorktown nu au mai urmat alte bătălii, a avut loc la Versailles în decembrie 1783. Tratatul de pace încheiat atunci recunoștea Statele Unite și suveranitatea acestora între Canada la nord, Florida la sud și fluviul Mississippi la vest.

Origini[modificare | modificare sursă]

Războiul Revoluționar își are originile dintr-un război precedent, Războiul de Șapte Ani. În America de Nord a fost cunoscut ca Războiul Franco-Indian, în care s-au implicat Franța și Marea Britanie în tabere diferite. La sfârșitul său, Tratatul de la Paris din 1763 ceda Marii Britanii teritorii franceze din America de Nord; victoria generalului Wolfe în Quebec ajutase la obținerea Canadei pentru coroana britanică. Drept urmare a acestei demonstrații de putere militară britanică în Canada, cetățenii celor 13 colonii americane se simțeau mai în siguranță decât până atunci în privința oricărei amenințări teritoriale din partea francezilor.

Dar războiul i-a costat pe britanici o mare suma de bani; totuși, coloniștii americani nu luau în considerație politică externă a britanicilor care le asigurau apărarea. Nu aveau armată sau marina proprie și se bazau exclusiv pe armata și marina britanică pentru apărare. După război, Guvernul Britanic a decis să ceară coloniștilor să plătească mai mult pentru costul apărării lor. Impozitarea excesivă a fost primită extrem de nefavorabil de coloniști, care au considerat-o nejustificată. De la inflamarea acestor resentimente până la declanșarea unei revoluții situația a fost orchestrată de propagandiștii americani.Sarcina le-a fost ușurată de stângăcia și lipsa de abilitate cu care guvernul britanic a introdus impozite unele după altele.

În 1764, a fost votată Legea Zahărului de către Parlamentul englez, care impunea taxe vamale suplimentare asupra importurilor de zahăr, textile, vin și cafea. Taxele vamale asupra importurilor redistribuite din Anglia erau dublate.

Într-o ședința de consiliu local, în Boston, din mai 1764, James Otis a ridicat o obiecție în privința impozitelor și a îndemnat la o rezistență unită față de impunerea de impozite din Anglia.La puțin timp după aceea, negustorii din Boston au început să boicoteze bunurile de lux britanice.

În martie 1765, parlamentul englez a votat Legea timbrului, primul impozit direct asupra coloniștilor americani.Conform acestei legi, toate materialele tipărite erau impozitate, inclusiv ziarele, broșurile, documentele oficiale și permisele.Coloniștii au obiectat vehement.A intrat în vigoare o reglementare contestabilă, sub forma Legii Încartiruirii, care le cerea coloniștilor să hrănească și să găzduiască trupele britanice.

S-a înființat o organizație clandestină care se opunea Legii timbrului-"Fii Libertății": s-a făcut uz de metode violențe că să-i oblige pe agenții de colectare britanici să demisioneze.Acesta a trimis o rezoluție lui George al III-lea al Regatului Unit în care se cerea revocarea legii și afirma că impozitarea fără reprezentare era o violare a drepturilor civile ale coloniștilor.

În 1766, adunarea de la New York a refuzat cererea generalului Gage de aplicare a Legii Încartiruirii pentru a-și caza trupele.Britanicii au făcut un pas înapoi.Legea timbrului a fost abrogată.În America au fost ceremonii festive când au sosit noile trupe, dar și tulburări când coloniștii din New York au refuzat să-i găzduiască.

Britanicii continuau în schimb să exporte lemnul din America de Nord pentru construirea flotei navale și metalele prețioase.În orașele coloniilor patrulau trupele britanice, fiind trei soldați britanic pe cap de locuitor. Personalități marcante ca John Hancock, care era unul dintre cei mai bogați oameni din cele treisprezece colonii, moștenind de la unchiul său o afacere profitabilă în domeniul transportului maritim, și–a început carieră politică în Boston, colonia britanică Massachusetts. Pe măsură ce tensiunile între coloniști și Marea Britanie se intensificau, în anii 1760, Hancock își folosea averea pentru a susține cauza coloniștilor. Devenise foarte popular în Massachusetts, în special după ce oficilitatile britanice îi capturaseră nava Liberty, în 1768, acuzându-l contrabandă. Paul Revere, un argintar, a produs mai multe gravuri cu tentă politică și a lucrat și ca dentist, devenind din ce în ce mai mult implicat în acțiunile organizației "Fii Libertății".

Pe 5 martie1770, a avut loc Masacrul din Boston, manifestat prin incidentele de stradă între trupele britanice și un grup de cetățeni din Boston care au atacat un post de pază britanic. După ce au fost provocați de coloniști, soldații britanici au tras în mulțime și au ucis cinci oameni, inclusiv pe un afro-american, Crispus Attucks. Incidentul a fost mult folosit de către Samuel Adams, Paul Revere și alții, în lupta lor pentru obținerea libertății americane și, totodată, a contribuit la scăderea popularității englezilor în anii de dinaintea Revoluției Americane. Masacrul de la Boston a fost un pas pe drumul spre revendicarea independenței.

Un alt pas mult mai faimos, a fost Boston Tea Party din 1773, când ceaiul taxat de către britanici a fost vărsat în port.Protestatari împiedicaseră în alte trei colonii descărcarea ceaiului de import impozitat, dar în Boston guvernatorul Thomas Hutchinson a refuzat să permită chiar și trimiterea ceaiului înapoi în Marea Britanie. Un grup de protestatari au aruncat cele 342 de lăzi cu ceai în mare.Parlamentul britanic a răspuns prin închiderea comerțului din Boston.

Mai puțin spectaculoasă, dar probabil mult mai decisivă, a fost preluarea graduală în milițiile coloniale ale unor ofițeri care simpatizau cu cauza revoluționară americană , înlocuindu-i pe loialiștii pro-britanici. Milițiile erau politizate, în așteptarea unui război revoluționar. Dar, un număr uriaș de coloniști americani obișnuiți rămâneau loiali coroanei britanice și nu erau câtuși de puțin interesați de luptă.

În 1775. revoluționarii au preluat controlul guvernelor fiecăreia dintre cele 13 colonii, au întrunit un al doilea congres continental și au format o armată continentală.Când a început războiul, nu existau nici armată, nici marina americană. Fiecare colonie avea propria miliție locală, nu foarte bine pregătită, nu foarte bine echipată și fără uniforme. Membrii milițiilor erau recrutați doar pe perioade scurte de timp și nu agreau călătoriile lungi.Erau total nepregătiți pentru o acțiune concertată contra unei armate și a unei marine profesioniste inamice. Congresul continental a fondat o armata regulată în iunie 1775, dar numai pe hârtie. Pe parcursul războiului, armata regulată a fost dezvoltată de către generalul George Washington, cel care a fost numit comandantul ei suprem.

Efective[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul războiului, atât armata continentală, cât și marina continentală au fost lăsate la vatră. În total, pe tot parcursul războiului, 250000 de coloniști au servit într-un fel sau altul cauză revoluționară, chiar dacă nu au fost niciodată mai mult de 90000 simultan, iar cel mai mare număr de oameni pe care Washington l-a comandat pe câmpul de lupta nu a depășit 17000. Comparativ, în 1775, armata britanica era de asemenea relativ mica, doar 36000 de soldați în total, astfel ca au fost recrutați mai multi în timpul războiului. În plus, au fost angajați 30000 de mercenari germani.Trupele britanice și cele germane staționate în America de Nord se ridicau la peste 60000 de soldați, însă erau răspândite pe distante uriașe, din Florida pana în Canada. În termeni de efective generale, cele doua tabere erau extrem de bine echilibrate.

Faza militară[modificare | modificare sursă]

Rǎzboiul în nord (1775–1780)[modificare | modificare sursă]

Benjamin Franklin s-a întors în Philadelphia în 1775, înainte ca bătăliile de la Lexington și Concord să aibă loc. Deși Franklin avea aproape 70 de ani, el a ajutat substanțial la planificarea Revoluției Americane. A fost numit membru al Congresului Continental. În toamna lui 1775 Franklin a mers la Cambridge, Massachusetts, locul unde Washington avea armata pentru a discuta probleme legate de Armata Continentală (Continental Army). Și-a adus un aport important la redactarea Declarației de independență a Uniunii și mai târziu la scrierea Articolelor Confederației, prima constituție a Statelor Unite.

Campania din Boston: Massachusetts[modificare | modificare sursă]

În perioada premergătoare războiului, Bostonul a fost scena unei activități revoluționare intense. Generalul-locotenent Thomas Gage, comandantul suprem britanic pentru America de Nord, își avea cartierul general acolo; sub comanda sa se aflau 4 regimente din Boston, compunându-se din 4000 de oameni în total.

în noaptea de 18 aprilie1775, generalul Gage a trimis 700 de oameni sa captureze muniția care era depozitata de miliția coloniala la Concord în Massachusetts. Când colonistii si-au dat seama ca urma ceva sa se intample, mai multi calareti, printre care si Paul Revere, i-au alertat pe localnici.Cant trupele britanice au intrat in Lexington in urmatoarea dimineata au fost intampinate de 77 de membri ai militiei locale.A fost un schimb de focuri si mai multi localnici au fost ucisi.Trupele britanice si-au continuat marsul catre Concord, unde au fost invinse de 500 de militieni.Britanicii au fost obligati sa se retraga in Boston si au fost atacati de mii de membri al militiilor coloniale pe drumul de intoarcere. Aceste incaierari, in mod pretentios numite Bataliile de la Lexington si Concord, reprezinta actiunile de declansare a razboiului.Britanicii aflandu-se in retragere rapida, trupele de militie au inconjurat Bostonul pentru a-i prinde in capcana.Britanicii au primit intariri pe mare, si pe 17 iunie 1775, trupele generalului Howe au cucerit peninsula Charlestown in Bătălia de la Bunker Hill. Desi americanii s-au retras, britanicii au suferit pierderi incat nu si-au mai putut continua actiunea.Asediul Bostonului nu a fost ridicat si Howe l-a inlocuit pe Gage in functia de comandatul suprem. In iulie, noul comandant suprem al americanilor, Washington, a sosit la periferia Bostonului pentru a prelua comanda fortelor sale coloniste.Si-a dat seama imediat ca proviziile de praf si pusca erau insuficiente, pana la sfarsitul urmatorului an tot praful de pusca avea sa fie importat din Franta.Intre timp a fost o perioada de acalmie militara care a durat mai multe luni.In primavara, tunurile capturate la fortul Ticonderoga au fost pozitionate pe dealurile din jurul pozitiilor britanice care au devenit astfel imposibil de aparat, astfel ca Howe si trupele lui s-au retras in marie pe mare, pana la baza navala din Halifax, Nova Scotia.

Invazia Canadei:Quebec[modificare | modificare sursă]

In timpul perioadei de acalmie militara, congresul continental a incercat o alta initiativa.Dupa ce odinioara au esuat sa-i convinga pe canadienii francezi sa li se alature ca a 14-a colonie, congresul a cerut invazia Canadei cu scopul de-ai alunga pe britanici din Quebec.Expeditia a esuat dezastruos militar si politic.Invazia Canadei a schimbat opiniile multor oameni din Marea Britanie care pana atunci sustineau cauza colonistilor americani.Dupa ce americanii s-au transformat in agresori, si-au pierdut sustinerea pe care o avusese de la Marea Britanie, unde majoritatea populatiei era acum pentru orice act violent impotriva americanilor.

Campania din New York și New Jersey[modificare | modificare sursă]

În 1776, Congresul Continental l-a trimis pe Benjamin Franklin în cea mai importantă misiune a sa, să convingă Franța să ajute coloniile britanice din America de nord în lupta lor pentru independență. Înainte de a pleca, a împrumutat 4.000 de lire Congresului pentru a fonda Armata Continentală. Howe s-a retras din Boston si a incercat sa cucereasca New Yorkul.Washington s-a bazat pe apararea orasului de 20000 de soldati impartiti intre Manhattan si Long Island.Trupele britanice s-au adunat pe Staten Island.Washington le-a citit recent intocmita Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii (semnata pe 4 iulie1776) trupelor sale, pentru a le inspira si a le arata ca nu mai exista cale de intoarcere.Britanicii au debarcat 22000 de soldati pe Long Island pe 27 august1776, obligand armata americana mult mai mica sa se retraga pe inaltimile Brooklyn. Aceasta a fost cea mai mare batalie din intreg razboiul.Desi s-a retras, Washington a reusit sa transfere armata in Manhattan. Pe 15 septembrie, Howe a debarcat 12000 de oameni in Mahattan, preluand rapid controlul orasului.Washington s-a retras pe inaltimile Harlem si apoi si-a continuat retragerea in timp ce Howe avansa.In loc sa urmareasca si sa distruga armata americana, Howe s-a intors in Manhattan.A ratat multe ocazii de a zdrobi armata americana, care se micsora treptat. Generalul Cornwallis l-a urmarit prin New Jersey pana cand, la inceputul lui decembrie, Washington si armata sa au traversat Delaware pentru a se retrage in Pennsylvania.Campania a fost oprita un an, iar armata britanica s-a intors in garnizoane pe timpul iernii.Britanicii pareau sa nu aiba niciun fel de problema in a zdrobi armata americana in primavara.Perspectivele armatei continentale erau sumbre.Doar 5000 de oameni mai erau apti de lupta.La sfarsitul anului, cand expirau inrolarile, acel numar urma sa scada la 1400. Dar Washington a decis sa faca ce nimeni nu s-ar fi asteptat. In seara de Craciun a traversat raul Delaware pe ascuns si a lansat un atac surpriza.In Batalia de la Trenton din 26 decembrie1776, a capturat Trentonul, cat si 1000 de mercenari germani.Cornwallis a pornit sa cucereasca Trentonul, dar Washington l-a surprins din nou atacand ariegarda britanica la Princeton(3 ianuarie1777).Dupa ce le ridicase extraordinar de mult moralul americanilor, Washington s-a retras pentru iernat.

Saratoga și Philadelphia[modificare | modificare sursă]

Cauza americana a fost mai mult ajutata de incompetenta comandatilor militari britanici si a superiorilor politici.Planul operatiunilor pentru 1777 ar fi trebuit sa includa o strategie coordonata pentru cele doua armate britanice din America de Nord, cea a lui Carleton din Canada si cea a lui Howe din New York.In locul unei singure campanii, unificata si integrata, la Londra au fost aprobate doua campanii de catre lordul George Germain; din cauza planificarii slabe, a comunicatiilor defectuoase si a rivalitatii personale, aceste campanii nu au lucrat in colaborare.Howe a capturat Philadelphia, dar armata din nord a fost fortata sa se predea la Saratoga.Dupa aceasta dezastruoasa campanie din 1777, atat Howe, cat si Carleton aveau sa demisioneze. In 1777, Burgoyne a organizat o expeditie in Canada care avea drept scop sa preia controlul asupra lacului Champlain si a coridorului raului Hudson.Cu acel coridor aflat in mainile britanicilor, Noua Anglie avea sa fie izolata de restul coloniilor. Burgoyne a condus o forta de 10000 de oameni de-a lungul lacului catre Albany in statul New York, in timp ce a doua forta mai mica s-a deplasat de-a lungul vaii Mohawk pentru a face jonctiunea cu Burgoyne la Albany.Burgoyne a pornit in iunie si a recapturat fortul Ticonderoga.Dar dupa aceea, inaintarea a fost incetinita de americani, doborand copaci pentru a-i bloca drumul.Forta mai mica a asediat fortul Stanwix-jumatate din acestia erau indieni americani din tribul Mohawk, condusi de Joseph Brant.Dupa interventiile militiilor americane, britanicii au ridicat asediul si s-au retras in Canada. Armata lui Burgoyne a scazut la 6000 de oameni, dar era hotarat sa inainteze spre Albany.Generalul Gates, cu o armata de 8000 de soldati, ocupa o pozitie fortificata la 16 kilometri sud de Saratoga, in statul New York.Burgoyne a incercat sa-i ocoleasca pe americani, dar a fost atras in lupta in prima batalie de la Saratoga.Situatia lui Burgoyne era acum foarte serioasa.Spera ca armata lui Howe din New York City se afla in drum spre el, dar se inselase.Intr-o actiune prost coordonata, Howe plecase pe mare sa cucereasca Philadelphia.Militiile americane au sosit sa intareasca armata lui Gates.In octombrie, acesta avea 11000 de oameni.In a doua batalie de la Saratoga, Burgoyne s-a predat pe 17 octombrie. A fost momentul decisiv al razboiului.Increderea americanilor a atins cote maxime.Victoria de la Saratoga i-a incurajat pe francezi sa intre in razboi de partea americanilor.A compensat pierderea Philadelphiei, unde Howe l-a depasit pe Washington, care a trebuit sa se retraga si sa il lase pe Howe in Philadelphia sa intre fara opozitie. Washington a iernat la Valley Forge, la 32 kilometri de Philadelphia.In timpul iernii 1777-1778, 2500 de oameni, un sfert din armata lui Washington, au murit din cauza bolilor si a vremii aspre.Insa in urmatoarea primavara soldatii supravietuitori erau in forma optima, gratie unui program modern de instructie prusian implementat de baronul von Steuben.Howe a fost inlocuit cu generalul Clinton in functia de comandant suprem britanic, avand idei diferite. A abandonat Philadelphia pentru a putea intari controlul britanic asupra orasului New York care, tinand cont de faptul ca francezii intrasera in razboi, devenea brusc vulnerabil in fata puterii navale franceze. Washington l-a urmarit pe Clinton si l-a fortat sa lupte la Monmouth, la 28 iunie1778.Batalia a fost nedecisiva, dar semnificativa pentru ca a fost ultima batalie importanta din nord.Clinton a sosit la New York in iulie.A avut dreptate in privinta francezilor, a ajuns chiar inainte de sosirea flotei franceze conduse de amiralul d'Estaing.Washington s-a intors la White Plains la nord de New York.Cele doua armate se aflau acolo unde fusesera cu doi ani in urma, numai ca acum razboiul s-a internationalizat. Franta a semnat tratat de alianta cu SUA pe 6 februarie1778.Printre semnatari s-a enumerat si Benjamin Franklin.Spania a intrat in razboi ca aliat al francezilor in iunie 1779.Olanda s-a implicat si ea in razboi din 1780.Toate cele trei tari au finantat SUA de la inceputul razboiului pentru a slabi puterea britanica.In Anglia, regele George al III-lea si-a dat seama ca nu mai exista nicio speranta pentru a-i infrange pe colonistii americani.Dar era hotarat sa pedepseasca coloniile rebele pastrand 30000 de britanici in garnizoane diferite din America de nord pe termen nelimitat, pentru a bloca si ataca porturile colonistilor si ca sa-i incurajeze pe indienii americani sa atace civili in dispute de frontiera.Spera ca americanii sa aiba remuscari de pe urma instabilitatii si, dezamagiti, sa ceara singuri intoarcerea sub autoritatea britanica.Dar s-a inselat!

Rǎzboiul la nivel internațional[modificare | modificare sursă]

La inceput, alianta franco-americana nu a mers foarte bine deoarece francezii sperau sa captureze Indiile de Vest inainte de-ai ajuta pe americani in razboi.Spaniolii aveau si ei propriile lor interese in razboi.Doreau o ocazie de-a captura Minorca si Gibraltarul de la britanici.In februarie 1782, un atac comun francez si spaniol au reusit sa cucereasca Minorca, pe care Spania a pastrat-o apoi; insa nu au reusit sa obtina Gilbratarul. Extinderea Razboiului Revolutionar a dus la lupte intense in Indiile de Vest.Mai multe insule si-au schimbat stapanirea.In aprilie 1782, in batalia de la Saintes, o flota britanica sub conducerea amiralului Rodney a invins flota franceza condusa de amiralul de Grasse.Aceasta batalie a pus capat oricarei posibilitati ca Franta si Spania sa cucereasca Jamaica si alte colonii carabiene britanice. Conflictul deschis dintre Franta si Marea Britanie in America de Nord si Marea Caraibelor a sporit animozitatea dintre cele doua tari, izbucnand un conflict si in India.A inceput al doilea razboi dintre Anglia si Mysore in 1780, avandu-i drept protagonisti pe oficialii guvernului britanic din Madras si sultanul Tipu, conducatorul local al regatului Mysore si un aliat al Frantei.Razboiul s-a terminat cu Tratatul de la Mangalore; a fost ultima oara cand un print sau un rege indian a putut sa-si impuna vointa asupra britanicilor. Razboiul Revolutionar a dus la un conflict direct intre Marea Britanie si Olanda.In 1780, britanicii i-au atacat preventiv pe olandezi pentru a-i opri sa ia parte la Liga Neutralitatii Armate si pentru ca ii sprijineau pe colonistii americani.Razboiul anglo-olandez care a durat pana in 1784 a fost dezastruos pentru economia olandeza.

Asadar, Razboiul de Independenta american a fost mai degraba un razboi mondial dintre mariile puteri coloniale (Franta, Olanda si Spania) care sustineau independenta coloniilor americane si isi urmareau propriile interese economice si superputerea coloniala si navala-Imperiul Britanic

"The bloody massacre" de Paul Revere
Infanteria din Armata Continentala americana , 1779-1783
Batalia de la Lexington, 1775
Batalia de la Bunker Hill
Militia canadiana si soldatii britanici resping asaltul american la Sault-au-Matelot
Capturarea Hessianilor la Trenton
Washington traverseaza Delawar
Predarea generalului Burgoyne la Saratoga
Washington si Lafayette in Valley Forge

Acest articol se referă la LaTeX. Pentru alte sensuri, vedeți Latex (dezambiguizare).

, scris ca LaTeX în varianta text, este un sistem de preparare a documentului, care permite tipărirea în format electronic cu ajutorul limbajului de programare (TeX).

LaTeX a fost creat de Leslie Lamport în 1984 la SRI International și în timp a devenit principala metodă pentru programarea în TeX. Datorită capacităților de a programa în amănunt orice aspect care ține de publicarea unui material (articol, carte, tratat, broșură), LaTeX este folosit în general în mediu academic de către matematicieni, ingineri, etc, dar și în mediul comercial, datorită costurilor reduse de utilizare (LaTex și TeX sunt gratuite; TeX este eliberat de către creatorul său, Donald Knuth, în domeniu public). LaTeX permite programarea aspectelor necesare în desktop publishing, inclusiv tabele, figuri și imagini, referințe încrucișate, bibliografie și note bibliografice.

Din punct de vedere al limbajului de programare, LaTeX este un limbaj de programare de nivel-înalt, util în a accede la toate resursele limbajului TeX. Deoarece TeX este un limbaj de programare de nivel scăzut s-a dovedit a fi destul de dificil de utilizat de către utilizatorii comuni, motiv pentru care LaTeX a fost construit special pentru a permite oricărui utilizator să beneficieze de puterea limbajului TeX.

Versiunea curentă este (LaTeX2e). LaTeX, ca și TeX, este un program liber.

Pronunțare[modificare | modificare sursă]

LaTeX este pronunțat [ˈleɪ.tɛx] sau [ˈlɑ.tɛx], (nu se pronunță cu [ks] deși în limba română X se citește cs), iar transcrierea fonetică în limba română este latec. Ultimul caracter din LaTeX vine de la litera χ (chi), iar numele TeX este un derivat al termenului grecesc τέχνη (abilitate,artă (ca pricepere), tehnică).

În timp ce creatorul TeX Donald Knuth promovează pronunția /tɛx/, Lamport afirmă că el nu susține nicio variantă ca fiind corectă pentru pronunția LaTeX.

Acolo unde tipărirea permite, sigla LaTeX este afișată ca în această pagină, iar dacă posibilitățile tehnice nu permit o astfel de afișare este folosită scrierea LaTeX pentru a deosibi referirea la acest limbaj de termenul latex.

Sistem de tipărire[modificare | modificare sursă]

Spre deosebire de diferitele programe de redactare WYSIWYG, LaTeX permite autorului să urmărească doar conținutul textului, lăsând forma acestuia în grija sistemului de tipărire. Prepararea documentului pentru tipărire se face ținând cont de o structură logică a textului prin apelul la diferiți termeni intuitivi ca: title (titlu), chapter (capitol), (section) secțiune, bibliography (bibliografie), table (tabel), (figure) figură etc. Chiar dacă conceptul general este acela de a despărți forma de conținutul textului, LaTeX permite totodată și reglaje de mare finețe acolo unde este nevoie (de exemplu în aranjarea textului în rând și în pagină).

  • În exemplu de mai jos este redat un model de text introdus în format LaTeX:
\documentclass[12pt]{article} \title{\LaTeX} \date{} \begin{document} \maketitle \LaTeX{} este un sistem de preg\u atire a textului pentru programul de tip\u arire \TeX{}. Acesta ofer\u a posibilitatea program\u arii caracteristicilor necesare tip\u aririi \c si faciliteaz\u a automatizarea sarcinilor recurente \^\i n procesul de culegere a textului, inclusiv numerotarea, tabele \c si figuri, referi\c te \^\i ncruci\c sate, bibliografie, etc. \LaTeX{} a fost scris \^\i n 1984 de Leslie Lamport \c si a devenit metoda dominant\u a pentru utilizarea \TeX, ast\u azi pu\c tine persoane mai scriu direct \^\i n \TeX. Versiunea curent\u a este \LaTeXe. \newline % Acesta este un comentariu, nu este vizibil \^\i n varianta pentru ecran. % Următoarele demonstreaz\u a puterea tip\u aririi cu LaTeX. \begin{eqnarray} E &=& mc^2 \\ m &=& \frac{m_0}{\sqrt{1-\frac{v^2}{c^2}}} \end{eqnarray} \end{document}
  • Textul astfel introdus are drept rezultat LaTeX:

  • Exemplificarea modului de lucru aici, LaTeX.

Implementare, distribuții, și licență[modificare | modificare sursă]

LaTeX este în general distribuit alături de TeX și sunt disponibile variante pentru sistemele de operare Linux, Unix, Windows și MacOS X. Distribuții TeX/LaTeX disponibile sunt: TexLive (multiplatformă), teTeX (unix), fpTeX, MiKTeX (Windows), CMacTeX, și OzTex (Macintosh). Din punct de vedere al tipurilor de fișiere create, distribuțiile pot fi împărțite în două categorii: cele care creează fișiere în format DVI, și cele care creează fișiere de tip PDF. Fonturile utilizate, Computer Modern, au fost create de Donald Knuth, și oferă același aspect specific ca al fișierelor create cu TeX.

LaTeX este distribuit sub licența free software license, LaTeX Project Public License (LPPL). LPPL nu este compatibilă cu GNU General Public License, având ca cerință principală ca orice modificare a fișierelor să fie însoțită de schimbarea numelui fișierului. Există o versiune în lucru a LPPL care va fi compatibilă cu licența GPL. LPPL este în conformitate cu DFSG începând cu versiunea 1.3.

Diacritice în limba română[modificare | modificare sursă]

Datorită caracterelor specifice utilizate în scrierea în limba română, editarea cu semnele diacritice românești poate fi destul de dificilă. O metodă accesibilă, fără utilizarea unor pachete suplimitare (Package în engleză), este scrierea cu diacritice cu ajutorul unuia din editoarele de mai jos care permit scrierea cu caractere unicode (UTF-8), iar mai apoi prin funcția de înlocuire (replace) a respectivului editor se pot substitui diacriticele cu următoarele coduri:

CaracterCod
LaTeX
Ieșire
LaTeX
ă Ă â Â î Î ș Ș ț Ț \u{a} \u{A} \^{a} \^{A} \^{i} \^{I} \cb{s} \cb{S} \cb{t} \cb{T}

Pentru comanda \cb se folosește pachetul combelow. Forma corectă a diacriticelor (Ș ș Ț ț) din limba română presupune o virguliță dedesubtul literelor (S s T t). Această virguliță se adaugă cu comanda \cb. Comanda \c este incorectă deoarece ea adaugă o sedilă sub literă, obținându-se un caracter turcesc. A se vedea caracterul Ș și pagina semn diacritic. Pachetul combelow poate fi descărcat de aici.

  • Pentru introducerea diacriticelor poate fi utilizat un mic editor HTML, disponibil aici: Editor LaTeX

Editoare și IDE[modificare | modificare sursă]

Există mai multe editoare și medii integrate de dezvoltare (IDE) disponibile.

Unelte și pachete[modificare | modificare sursă]

  • Beamer (LaTeX): LaTeX-beamer Create sophisticated, structured presentations and slides using LaTeX.
  • LaTeX2RTF: Translator program which is intended to convert a LaTeX document into the RTF format

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Tutoriale[modificare | modificare sursă]

Cărți[modificare | modificare sursă]

Ghiduri în funcție de platforme[modificare | modificare sursă]

Referințe pe web[modificare | modificare sursă]

Sigla LaTeX, tipărită cu LaTeX

One thought on “Diacritice Online Wikipedia Bibliography

Leave a comment

L'indirizzo email non verrà pubblicato. I campi obbligatori sono contrassegnati *